View My Stats

luni, 9 mai 2011

DESCHIDERILE /REMIXURI/ 2. ( MAJADAHONDA- MADRID












1.lampile bar bukowsky - madrid.
2.scena bar bukowsky.
3.scaun la soare - majadadahonda
4.leaganul in majadahonda.


DESCHIDERILE /Remixuri/

10. frica-radio

el:
am învăţat să duc mâna la gură şi înapoi pe genunchi
o fac regulamentar.

stau întins in pat când îmi încep războaiele

aud paşii coanei când coboară
pentru a mă întreba prostii în colanţii ei strânşi pe picior.

stă proptită în uşa camerei
vrea atingere
i-am promis-o şobolanului ce-şi face plimbările noaptea.

n-ar pune un bec în plus să vedem drumul spre baia comună
n-ar uita nici o lună să ceară chiria.

nu pot ieşi din somnul de noapte
coana deschide gura
şi-mi aruncă rugăminţi într-un colţ al camerei

coana îşi mângâie sânii
îmi tot vorbeşte de slujba ei de la radio
radio pe unde joase

mă transportă dintr-un somn în altul
ca pe un copil ascultător
frica-radio.


11.
despre ce articulează este vorba şi ce îi scapă

mai ales pauzele
unde apar călătorii ale somnului
treceri prin pereţi
şi părăsiri de trup


12.

seara devine o pată mărită a liniştii
sunt atâtea care îl cheamă
şi la care nu o să mai ajungă.


13.

toate dar toate aproape toate
pe repede înainte
intrarea în ea este o ieşire din ea
cu intrare în mine
în acelaşi timp.

fulgerător de fericit.

14.

îşi deschide-n pereţii camerei trape
punţi care ies până în bulevard
transport gratuit doar noaptea.

la colţ prostituata îi cere zâmbitoare ţigări
nu în noaptea asta
scurgerile-revederile
unghiile cu roşu
pe spate zgârieturi
şi tatuajul cu câine deasupra sânului
care îi latră în ureche la fiecare.

ea ştie

totul costă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu